Tragedie în raionul Hâncești. Un pasager a murit după ce automobilul în care se afla a derapat de pe carosabil

Un tânăr de 21 de ani a murit, iar o tânără de 20 de ani a fost rănită, în urma unui grav accident rutier produs în dimineața zilei de duminică, pe traseul spre localitatea Mingir, raionul Hâncești.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, accidentul s-a produs în jurul orei 03:42.

Oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul, un tânăr de 22 de ani aflat la volanul unui automobil de marca Mercedes, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Vehiculul a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac.

În automobil se mai aflau doi pasageri. Un tânăr de 21 de ani a fost transportat de urgență la spital, însă a decedat pe drum spre instituția medicală. O tânără de 20 de ani a fost internată și primește îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ, au precizat polițiștii.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...