Focarul de Ebola din Congo și Uganda, declarat urgență sanitară internațională de către OMS

Organizația Mondială a Sănătății a declarat epidemia de Ebola provocată de tulpina rară „Bundibugyo” din Republica Democratică Congo și Uganda drept o urgență de sănătate publică de interes internațional (PHEIC), însă a precizat că situația nu întrunește, deocamdată, criteriile unei pandemii.

Anunțul a fost făcut pe 17 mai de directorul general al OMS, în baza Regulamentului Sanitar Internațional. Organizația a mulțumit autorităților din RD Congo și Uganda pentru măsurile adoptate și pentru transparența privind riscurile regionale și internaționale generate de focar.

Potrivit OMS, până la 16 mai au fost confirmate în laborator opt cazuri de infectare în provincia Ituri din RD Congo, unde au mai fost raportate 246 de cazuri suspecte și 80 de decese suspecte. Focarele au fost identificate în cel puțin trei zone sanitare – Bunia, Rwampara și Mongbwalu.

În același timp, în Kampala au fost confirmate două cazuri de Ebola, dintre care unul mortal, la persoane venite din RD Congo. Pe 16 mai a fost confirmat și un caz în Kinshasa, la o persoană revenită din Ituri.

OMS avertizează că amploarea reală a epidemiei ar putea fi mult mai mare decât datele raportate oficial, invocând rata ridicată de pozitivare a primelor probe, creșterea numărului de decese suspecte și apariția unor focare în mai multe regiuni.

Situația este agravată de conflictele armate din estul RD Congo, mobilitatea ridicată a populației, criza umanitară și rețeaua extinsă de centre medicale informale. Organizația și-a exprimat îngrijorarea și în legătură cu transmiterea virusului în spitale, după moartea a cel puțin patru cadre medicale cu simptome specifice febrei hemoragice virale.

OMS subliniază că, spre deosebire de alte variante ale Ebola, pentru tulpina „Bundibugyo” nu există în prezent vaccinuri sau tratamente aprobate. Ministrul Sănătății din RD Congo, Samuel Roger Kamba, a declarat că rata mortalității poate ajunge la 50%.

Actualul focar reprezintă cea de-a 17-a epidemie de Ebola înregistrată în Republica Democratică Congo. Precedenta epidemie a avut loc în august 2025 și s-a soldat cu 34 de decese.

Cea mai gravă epidemie de Ebola din țară s-a desfășurat între anii 2018 și 2020, când au fost înregistrate aproximativ 2.300 de decese. Conform datelor OMS, în ultimele cinci decenii, aproximativ 15.000 de persoane au murit în Africa din cauza virusului Ebola.

Organizația a anunțat convocarea unui comitet de urgență pentru elaborarea unor recomandări suplimentare adresate statelor membre.

OMS recomandă statelor afectate să intensifice supravegherea epidemiologică, testarea de laborator, identificarea contacților și măsurile de prevenire a infecțiilor în spitale. De asemenea, statele vecine RD Congo sunt îndemnate să își consolideze capacitățile de reacție rapidă și monitorizare la frontieră.

În același timp, organizația a precizat că nu recomandă închiderea frontierelor sau restricții asupra comerțului și călătoriilor internaționale, argumentând că astfel de măsuri nu au bază științifică și pot favoriza traversările ilegale și răspândirea bolii.

OMS a recomandat însă suspendarea deplasărilor internaționale pentru persoanele infectate sau suspecte de infectare și a cerut statelor să fie pregătite pentru eventuale evacuări medicale și repatrierea cetățenilor expuși virusului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...