
Peste 10.400 de alegători și-au exercitat dreptul la vot până la ora 12:00 în cadrul alegerilor locale noi și referendumurilor locale desfășurate duminică în 12 localități din Republica Moldova, anunță Comisia Electorală Centrală.
Potrivit datelor actualizate de CEC, în localitățile unde au loc alegeri locale noi au votat 10.064 de alegători, ceea ce reprezintă 15,05% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale de bază.
În cele două localități unde sunt organizate referendumuri privind revocarea primarilor, până la ora 12:00 au votat 380 de persoane, adică 12,79% dintre alegătorii înscriși.
Cea mai mare prezență la urne a fost înregistrată în satul Plop din raionul Dondușeni și comuna Frumușica din raionul Florești, unde participarea la vot a depășit 28%.
CEC precizează că procesul electoral se desfășoară fără incidente, iar cele 40 de secții de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.
Duminică au loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în satul Costești și comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satul Mașcăuți din raionul Criuleni, comuna Sărătenii Vechi din raionul Telenești, orașul Taraclia, municipiul Orhei, satul Topala din raionul Cimișlia, satul Plop din raionul Dondușeni și comuna Frumușica din raionul Florești.
Totodată, în satul Copceac din UTA Găgăuzia sunt organizate alegeri pentru noua componență a consiliului local.
Referendumuri locale privind revocarea primarilor au loc în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia și comuna Sadîc din raionul Cantemir.