Un copil de 13 ani, originar din Republica Moldova, a murit, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din comuna Ciurea, municipiul Iași. Un echipaj SMURD, ajuns la fața locului, a încercat să-l salveze, însă copilul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. Tragedia s-a produs în această seară, cu puțin timp în urmă.
„La data de 04 decembrie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc din comuna Ciurea. În urma manevrelor de resuscitare a fost constatat decesul persoanei, respectiv un minor de 13 ani. A fost dispusă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,ucidere din culpă”, iar cercetările continuă”, se arată într-un comunicat al Poliției din Iași.
Băiatul, împreună cu mama lui și fratele său mai mare, stăteau în chirie în blocul în care s-a produs tragedia.