
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto și-a anunțat un plan preliminar pentru organizarea protestelor legate de criza din acest sector. Organizația a precizat că vor organiza, în următoarea perioadă, trei manifestații – în Piața Marii Adunări Naționale, la sediul Delegației UE de la Chișinău și la Agenția Națională Transport Auto.
Deocamdată nu au fost anunțate zilele, însă acest lucru urmează să fie stabilit după notificările care vor fi făcute la Primăria Chișinău.
Precizăm că în această săptămână APOTA a lansat un avertisment public cu privire la criza din sectorul transportului rutier de persoane. Transportatorii acuză Ministerul Infrastructurii și ANTA de inacțiune, tergiversări deliberate și promovarea unor inițiative care ar pune în pericol funcționarea serviciilor regulate.
Printre revendicările transportatorilor se numără aprobarea și publicarea imediată de către Guvern a Metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile regulate.
„Transportatorii de mai bine de 1,5 ani aplică tarife „înghețate” care nu ne permit acoperirea costurilor. Ca consecință o mulțime de rute regulate sunt abandonate. De mai bine de șase luni proiectul metodologiei este finalizat, iar MIDR insinuează fel de fel de procese de consultări, modificări, apoi iar consultări etc. Acest proces este unul interminabil și denotă doar intenția MIDR de a nu aproba Metodologia”, declara, zilele trecute, APOTA.
De asemenea, organizația cere revizuirea proiectului ce se referă la sistemul e-bilet și retragerea scrisorilor emise de ANTA prin care operatorii de transport au fost obligați să adapteze toate vehiculele pentru transportul persoanelor cu dizabilități.
Acum trei zile, printr-o reacție, Guvernul a precizat că ar fi deschis pentru dialog.
„Discuțiile se poartă în cadrul legal și instituțional cu Ministerul Infrastructurii. Statul își dorește condiții de confort pentru cetățeni. Am luat act de solicitarea publică a Asociației Patronale a Operatorilor de Transport și reamintim că soluționarea acestor revendicări se află în competența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Este important ca orice dialog să se desfășoare în mod deschis și constructiv. MIDR are ușile deschise. Guvernul își dorește ca pasagerii să aibă condiții de confort, ca activitatea să se desfășoare în conformitate cu legislația și cadrul fiscal în vigoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului Daniel Vodă.