Trump amenință cu tarife „la scară largă” asupra UE și Canada dacă acestea provoacă prejudicii economice SUA

Președintele american Donald Trump a lansat un avertisment dur la adresa Uniunii Europene și Canadei, amenințând cu impunerea unor tarife „la scară largă”, mult mai mari decât cele planificate inițial, în cazul în care cele două entități ar colabora pentru a provoca daune economice Statelor Unite.

„Dacă Uniunea Europeană colaborează cu Canada pentru a provoca daune economice Statelor Unite, vor fi impuse tarife la scară largă, mult mai mari decât cele planificate în prezent, ambelor țări, pentru a proteja cel mai bun prieten pe care fiecare dintre aceste două țări l-a avut vreodată!”, a scris Trump pe platforma Truth Social.

Declarația vine la doar câteva ore după ce liderul de la Casa Albă a anunțat că noile tarife pentru importurile de autoturisme în SUA vor intra în vigoare pe 3 aprilie, iar cele pentru componente auto vor fi aplicate începând cu luna mai. Trump susține că aceste măsuri vor genera o „creștere extraordinară” a industriei auto americane, stimulând crearea de locuri de muncă și investițiile.

„Sincer, prietenul a fost de multe ori mult mai rău decât dușman. Și ceea ce vom impune este un tarif de 25% pentru toate mașinile care nu sunt fabricate în Statele Unite. Dacă sunt produse în Statele Unite, nu vor avea absolut niciun tarif“, a declarat președintele SUA.

Cu toate acestea, analiștii avertizează că noile tarife ar putea duce la o stopare temporară a producției auto în SUA și la o creștere a prețurilor pentru consumatori. Anul trecut, SUA au importat aproximativ opt milioane de autovehicule, în valoare de 186 de miliarde de euro, Mexicul fiind principalul furnizor străin, urmat de Coreea de Sud, Japonia, Canada și Germania.

Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că „regretă profund decizia SUA” și a subliniat că UE va continua să caute soluții negociate, protejându-și în același timp interesele economice.

„Ca o putere comercială majoră și o comunitate puternică de 27 de state membre, ne vom proteja împreună muncitorii, întreprinderile și consumatorii din Uniunea Europeană“, a afirmat von der Leyen.

Ea a adăugat că tarifele sunt „taxe, rele pentru întreprinderi și mai rele pentru consumatori, atât în Statele Unite, cât și în Uniunea Europeană“, și că UE va evalua anunțul SUA în contextul altor măsuri preconizate de Washington.

Într-o încercare de a detensiona situația, Comisia Europeană a decis joi să amâne cu două săptămâni, până la jumătatea lunii aprilie, aplicarea contramăsurilor sale vizând produsele americane, ca răspuns la tarifele de 25% impuse de Trump pe oțel și aluminiu.

Decizia urmărește să ofere mai mult timp pentru negocieri. Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a efectuat o vizită la Washington marți, dar discuțiile „substanțiale“ nu au adus rezultate concrete. „Munca grea continuă“, a scris acesta pe X.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...