
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat că armata americană va lovi infrastructura iraniană de fiecare dată când forțele Teheranului vor ataca o navă în Strâmtoarea Ormuz, intensificând astfel retorica în contextul escaladării confruntării dintre cele două state.
Într-un mesaj publicat miercuri pe platforma Truth Social, liderul de la Casa Albă a declarat că orice atac iranian asupra unei nave din strâmtoare, indiferent dacă va fi efectuat cu rachete, drone sau alte arme, va fi urmat de un bombardament american asupra unui pod sau a unei centrale electrice din Iran, inclusiv asupra unor obiective aflate în apropierea capitalei Teheran.
„De acum înainte, de fiecare dată când Republica Islamică Iran va trage asupra unei nave în Strâmtoarea Ormuz, fie cu rachete, drone sau orice altă armă, Statele Unite vor bombarda și distruge un pod sau o centrală electrică, inclusiv pe cele situate lângă sau în capitala Teheran”, a transmis Trump.
Declarația vine în contextul celei de-a 11-a nopți consecutive de lovituri americane asupra unor ținte din Iran, conflictul dintre cele două țări apropiindu-se din nou de o confruntare militară de amploare.
Escaladarea schimbului de atacuri dintre Washington și Teheran a amplificat tensiunile pe piețele energetice. În urma evoluțiilor din ultimele săptămâni, prețul petrolului Brent, referința internațională, a urcat cu aproximativ 3,4%, ajungând la 94,10 dolari pe baril.