
Școlile din Republica Moldova vor trece, începând cu 1 ianuarie 2027, în subordinea directă a Ministerului Educației, după ce Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”. Proiectul prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale pentru Educație, care vor prelua atribuțiile actualelor direcții raionale și municipale de învățământ și vor administra direct instituțiile școlare.
Noile agenții vor deveni fondatoarele școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special. Acestea vor gestiona bugetele școlilor, vor aproba numărul claselor și schemele de personal, vor stabili districtele școlare și vor monitoriza respectarea învățământului obligatoriu. Totodată, vor avea responsabilități privind administrarea infrastructurii, combaterea absenteismului și a fenomenului de bullying, precum și sprijinirea copiilor cu cerințe educaționale speciale.
În schimb, grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în administrarea autorităților publice locale. O altă schimbare este că școlile vor fi finanțate direct din bugetul de stat, în baza costului standard per elev, și nu prin intermediul bugetelor locale, cum se întâmplă în prezent. De asemenea, bugetele instituțiilor și rapoartele privind executarea acestora vor fi publicate online pentru a asigura o mai mare transparență.
Directorii Agențiilor Teritoriale pentru Educație vor fi desemnați prin concurs pentru mandate de cinci ani, cu posibilitatea exercitării a cel mult două mandate. În același timp, angajații actualelor direcții de învățământ vor putea fi transferați în noile structuri.
Reforma prevede și menținerea finanțării grupelor cu program prelungit și a claselor cu profil artistic sau sportiv existente în anul de studii 2025–2026.
Guvernul urmează să creeze cele 35 de Agenții Teritoriale pentru Educație până la 30 octombrie 2026, iar noul sistem de administrare și finanțare a școlilor va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Școlile din Găgăuzia nu sunt vizate de reformă, întrucât regiunea beneficiază de un regim special de autonomie.