
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că negocierile desfășurate joi la Cairo între mediatorii internaționali și liderii Hamas s-au încheiat cu un acord „istoric” privind dezarmarea completă a grupării și a celorlalte organizații armate din Fâșia Gaza. Totuși, reprezentanții Hamas spun că este vorba doar despre un proiect de acord, iar Israelul nu și-a exprimat sprijinul pentru inițiativă.
„Astăzi, Consiliul Păcii a ajuns la un ACORD ISTORIC privind DEZARMAREA COMPLETĂ a Hamas și a tuturor celorlalte grupări armate din Fâșia Gaza”, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social.
Potrivit liderului de la Casa Albă, acordul ar reprezenta un pas major către instaurarea unei noi administrații palestiniene în Gaza, care ar urma să colaboreze cu Consiliul Păcii pentru reconstrucția enclavei și sprijinirea populației.
Trump a precizat că planul va fi implementat în etape. Pe măsură ce dezarmarea va avansa, trupele israeliene ar urma să fie retrase din Fâșia Gaza, iar forțe internaționale de stabilizare vor coopera cu o nouă poliție palestiniană pentru menținerea securității. Liderul american a mulțumit Egiptului, Qatarului și Turciei pentru rolul de mediatori.
Cu toate acestea, un oficial Hamas a declarat pentru Reuters că documentul convenit este doar un „proiect de acord”. Acesta prevede ca armamentul greu să fie păstrat exclusiv sub controlul Autorității Palestiniene și să nu fie predat Israelului.
La rândul său, membrul echipei de negociere Hamas, Ghazi Hamad, a declarat pentru Al Jazeera că gruparea nu va accepta dezarmarea înainte ca Israelul să își retragă complet trupele din Fâșia Gaza.
Între timp, un oficial american a recunoscut că autoritățile israeliene privesc cu mult scepticism posibilitatea ca Hamas să renunțe efectiv la arme. Acesta a afirmat însă că administrația Trump este convinsă că acordul va fi respectat, avertizând că, în caz contrar, președintele american va fi „foarte dezamăgit”.
Rămân însă numeroase necunoscute privind aplicarea înțelegerii. Un reprezentant al Consiliului Păcii estimează că procesul de dezarmare ar putea dura între 200 și 320 de zile, însă oficiali americani consideră că acest calendar este optimist. De asemenea, nu este clar ce se va întâmpla cu armamentul ușor aflat în posesia Hamas.