Trump deschide posibilitatea unei cooperări cu Rusia și China pentru dezarmare nucleară: „Suntem puterea nucleară numărul unu și urăsc să recunosc asta”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu exclude o cooperare trilaterală cu Moscova și Beijingul în vederea dezarmării nucleare globale, la scurt timp după ce a anunțat reluarea testelor nucleare ale Statelor Unite, suspendate de peste trei decenii.

„Facem cel mai bun echipament, cele mai bune rachete… totul cel mai bine. Ne-am refăcut capacitatea nucleară, suntem puterea nucleară numărul 1 – lucru pe care urăsc să-l recunosc, pentru că este atât de groaznic dacă ar trebui folosită vreodată. Rusia este a doua, China este a treia, dar ne va ajunge din urmă în patru sau cinci ani. Poate lucrăm la un plan de denuclearizare noi trei. Vom vedea dacă asta funcționează”, a declarat liderul american.

Declarațiile sale vin la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat propriilor instituții să elaboreze propuneri privind reluarea testelor nucleare ale Rusiei, primele după o pauză de 35 de ani. Decizia a fost discutată în cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Săptămâna trecută, Trump a precizat într-un interviu pentru CBS că a discutat tema „denuclearizării” atât cu Putin, cât și cu președintele chinez Xi Jinping, subliniind că toate cele trei puteri dețin arsenale capabile „să arunce lumea în aer de 150 de ori”.

Referindu-se la ordinul recent privind reluarea testelor nucleare ale SUA, Trump a spus că măsura este justificată de faptul că și Rusia, și China își testează propriile arme, „doar că acest lucru nu este făcut public”.

Joia trecută, liderul american a anunțat oficial că a dispus reluarea testelor nucleare pentru prima dată în ultimii 33 de ani, chiar înaintea întrevederii sale cu Xi Jinping. Potrivit secretarului pentru Energie al SUA, noile teste nu vor implica, deocamdată, explozii nucleare, ci vor avea un caracter tehnologic și de modernizare a arsenalului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...