Trump îi va primi pe liderii Armeniei și Azerbaidjanului la Casa Albă. „Ar putea anunța un acord de pace”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va găzdui vineri, la Casa Albă, o rundă de negocieri de pace între liderii Armeniei și Azerbaidjanului, în efortul de a media un acord care să pună capăt conflictului îndelungat dintre cele două țări din Caucaz. Armenia și Azerbaidjanul au declarat în repetate rânduri că sunt pregătite să semneze un acord de pace, însă documentul nu a fost semnat până în prezent.

Guvernul Armeniei a anunțat că premierul Nikol Pașinian va efectua o vizită în Statele Unite în perioada 7–8 august și a confirmat informațiile privind întâlnirile planificate la Washington cu liderii SUA și Azerbaidjanului.

„La Washington, premierul Pașinian va avea o întrevedere bilaterală cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, dedicată consolidării parteneriatului strategic dintre Armenia și SUA, precum și o întâlnire trilaterală cu Trump și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, axată pe promovarea păcii, prosperității și cooperării economice în regiune”, se arată în comunicatul guvernului armean.

Potrivit The Washington Post, întâlnirea a fost confirmată de doi oficiali de rang înalt din cadrul Casei Albe, sub protecția anonimatului. Potrivit acestora, există șanse reale ca, în urma discuțiilor de vineri, să fie anunțat un acord de pace între președintele azer Ilham Aliyev și premierul armean Nikol Pașinian.

Cele două state s-au aflat în conflict permanent în ultimele decenii, în special din cauza regiunii Nagorno-Karabah, locuită istoric de armeni, dar revendicată și recucerită de Azerbaidjan în septembrie 2023, ceea ce a dus la un exod masiv al populației armene. Întâlnirea de la Casa Albă urmează unor discuții preliminare desfășurate luna trecută în Emiratele Arabe Unite, care nu au dus însă la o înțelegere oficială.

Trump a criticat în trecut lipsa de reacție a administrației democrate în fața suferințelor creștinilor armeni, promițând că va „opri violența și epurarea etnică” și că va „restabili pacea între Armenia și Azerbaidjan”.

Negocierile de vineri vin în contextul în care președintele american se mândrește cu o serie de medieri internaționale reușite. În iunie, Trump a sărbătorit un acord de pace între Republica Democrată Congo și Rwanda, semnat în Biroul Oval, și a afirmat că administrația sa a contribuit la detensionarea conflictelor dintre India și Pakistan.

Ca urmare a acestor demersuri, Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de către mai mulți lideri internaționali, inclusiv prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, vicepremierul Cambodgiei și guvernul Pakistanului. Distincția urmează să fie acordată în decembrie.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...