Trump l-a sunat pe Orban să-l întrebe de ce blochează aderarea Ucrainei la UE. Liderul de la Budapesta nu pare să dea înapoi  

Președintele american, Donald Trump, a făcut două apeluri telefonice, luni, în urma discuțiilor cu Volodimir Zelenski și liderii europeni: unul către Vladimir Putin și al doilea către Viktor Orban. 

Donald Trump l-a sunat luni pe premierul Ungariei și l-a întrebat de ce blochează negocierile pentru aderarea Ucrainei la UE, relatează Bloomberg, citând surse familiarizate cu discuțiile. Potrivit agenției, citată de Antena 3 CNN,  liderii europeni, cu care Donald Trump s-a întâlnit luni la Casa Albă, i-au cerut acestuia să își folosească influența asupra lui Viktor Orban, pentru a-l determina să renunțe la opoziția sa față de cererea Ucrainei de aderare la UE.

Marți, Viktor Orban a postat un mesaj pe Facebook prin care dă de înțeles că a auzit solicitările privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și nu are de gând să dea înapoi. 

„Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană nu oferă nicio garanție de securitate. Prin urmare, condiționarea aderării de garanțiile de securitate este inutilă și periculoasă”, a scris premierul Ungariei pe Facebook.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...