Trump lansează un ultimatum Chinei: Tarife suplimentare de 50% dacă noile măsuri nu sunt retrase până mâine

Președintele SUA, Donald Trump, a lansat un avertisment dur la adresa Chinei, după ce Beijingul a anunțat impunerea unor tarife vamale de represalii în valoare de 34%, pe lângă cele deja existente și considerate „record” de partea americană. Într-o postare pe platforma sa de socializare, Truth Social, Trump acuză China de „subvenționare ilegală a companiilor”, „manipulare valutară pe termen lung” și utilizarea unor „tarife non-monetare” împotriva intereselor comerciale ale SUA.

„Orice țară care ripostează împotriva Statelor Unite prin introducerea unor tarife suplimentare, peste abuzurile tarifare de lungă durată deja existente împotriva națiunii noastre, va fi imediat sancționată cu tarife noi și substanțial mai mari, peste cele stabilite inițial”, se mai arată în postare.

Administrația americană a stabilit un ultimatum până mâine, 8 aprilie, pentru ca Beijingul să retragă creșterea tarifelor de 34%. În caz contrar, SUA vor introduce, începând cu 9 aprilie, tarife suplimentare de 50% asupra produselor chineze.

Totodată, Trump a anunțat va suspenda toate discuțiile programate cu partea chineză și a transmis că va începe imediat negocieri comerciale cu alte state care au solicitat întâlniri.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...