Trump pune presiune pe Ucraina să accepte pacea: „Rusia continuă să avanseze și cucerește teritorii”

Redacția ZIUAȘtiri21 octombrie 2026

Președintele american Donald Trump a lansat noi critici la adresa Ucrainei, cerând Kievului să accepte un acord pentru încheierea războiului declanșat de Rusia. Liderul de la Casa Albă a susținut că armata rusă continuă să avanseze pe front și să cucerească teritorii, sugerând că Moscova deține avantajul militar în conflict, relatează Reuters.

„Ucraina trebuie să își dorească încheierea acestui război”, a declarat Trump marți în timpul unei discuții cu jurnaliștii la Casa Albă.

Președintele american a descris Rusia drept o forță militară capabilă să continue ofensiva, în pofida duratei războiului.

„Rusia este o mașinărie uriașă. Pur și simplu continuă să avanseze neîncetat, ceea ce a și făcut. A cucerit o parte foarte mare de teritoriu”, a afirmat Trump, fără să precizeze la ce perioadă a operațiunilor militare se referă.

Trump a mai afirmat că o întâlnire directă între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski nu este obligatorie pentru semnarea unui acord de pace.

„Nu trebuie să fie în aceeași încăpere. Cred că pot face acest lucru și în alt mod. Nu mă interesează cum se va realiza”, a declarat liderul american.

Poziția sa contrastează cu solicitarea președintelui ucrainean de a organiza negocieri directe la nivelul liderilor celor două țări.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...