Trump și Zelenski, față în față la Washington. Surse diplomatice anunță o întâlnire pe 28 iulie

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este așteptat să efectueze o vizită în Statele Unite pe 28 iulie, unde ar urma să se întâlnească cu președintele american Donald Trump și să participe la funeraliile senatorului republican Lindsey Graham, relatează postul public ucrainean Suspilne, citând surse diplomatice.

Potrivit sursei, vizita lui Zelenski este programată pentru duminică, 28 iulie, iar agenda include participarea la ceremonia funerară a lui Graham și o întrevedere bilaterală cu Donald Trump.

Până la momentul publicării informației, nici Biroul Președintelui Ucrainei, nici Casa Albă nu au confirmat oficial întâlnirea.

Informațiile vin la o zi după ce presa ucraineană relata că Zelenski a fost invitat la funeraliile senatorului american, iar autoritățile de la Kiev analizau posibilitatea unei vizite în SUA care să includă și discuții cu Donald Trump.

La acel moment era luată în calcul inclusiv varianta ca delegația ucraineană să fie condusă de un alt oficial, în cazul în care Zelenski nu ar fi putut călători.

Lindsey Graham, unul dintre cei mai vocali susținători ai Ucrainei în Senatul SUA, a murit pe 11 iulie, la vârsta de 71 de ani, la o zi după ce s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Kiev. Ceremoniile comemorative sunt programate pentru 28 iulie la Washington și 29 iulie în statul Carolina de Sud.

În timpul ultimei sale vizite în Ucraina, Graham a discutat cu Zelenski despre consolidarea apărării antiaeriene și despre înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei. De asemenea, el a vizitat compania ucraineană SkyFall, producătoare de sisteme de drone dezvoltate pe plan intern.

Recent, Zelenski a declarat că înainte de toamnă ar trebui să aibă loc o nouă reuniune trilaterală cu participarea reprezentanților Ucrainei, Statelor Unite și Rusiei.

Tot în această săptămână, liderul ucrainean a avut discuții cu reprezentanții lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, privind relansarea negocierilor diplomatice cu Moscova.

Între timp, joi, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, s-a întâlnit la Manila cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru a discuta despre perspectivele încheierii războiului din Ucraina.

După întrevedere, Rubio a declarat că Washingtonul rămâne angajat în eforturile de a pune capăt conflictului, însă a admis că este dificilă identificarea unor condiții acceptabile atât pentru Kiev, cât și pentru Moscova și că ar putea fi necesare noi propuneri de negociere, după ce formulele anterioare nu au dus la un acord.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...