În condițiile unui război hibrid, cu multe elemente de influență străină, organizarea unui referendum privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, implică mai multe riscuri. Declarația a fost făcută de fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, care susține că ideea nu este rea, însă un astfel de exercițiu democratic ar trebui organizat la finalul negocierilor de aderare, când societatea simte pe deplin avantajele apropierii de Uniunea Europeană.
„Trebuie să fim responsabili atunci când lansăm un astfel de exercițiu democratic, pentru că sunt anumite riscuri. Cu ce scop se organizează acest referendum? Organizarea lui, luând în considerare calculele anterioare, va costa circa 80 de milioane de lei, chiar dacă va avea loc aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Desigur, cei cu viziuni proeuropene și prooccidentale, cum sunt și eu, nu vom fi împotriva unui astfel de exercițiu. Dar apare întrebarea în beneficiul cui este organizat acest referendum? În beneficiul cetățenilor sau în beneficiul unei idei de partid, în scop electoral?”, a declarat Tudor Ulianovschi, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.
Diplomatul a subliniat că în condițiile actuale, când populația nu resimte pe deplin beneficiile aderării la UE, organizarea unui referendum ar putea fi interpretată ca un gest care ar încuraja politicienii proruși să promoveze euroscepticismul. În plus, Ulianovschi a avertizat asupra riscului de a intensifica influența străină și de a crea destabilizare în țară, accentuând că este important să se evite orice acțiune care ar putea alimenta tensiunile existente.
„Ne aflăm într-o situație de război hibrid cu multe elemente de influență străină și asta reprezintă un risc. Chiar dacă cetățenii ar vota 55% la 45% în favoarea integrării sau 60% la 40%, ar fi fost bine să trecem de limita psihologică, când populația Republicii Moldova vede deja beneficiile în buzunare, în agricultură, în educație, în domeniile social și medical. Dar atunci când crești salariile la miniștri cu 50%, iar în educație – nu, și ulterior chemi oamenii la vot, este riscant. Ori pregătești terenul, ori îți asumi riscurile. În opinia mea, nu este oportun acest exercițiu deocamdată, deoarece există riscul de ridicare a nivelului de alertă a agenților ruși, care sunt împotriva Guvernului și a Republicii Moldova, ca să creeze diversiuni”, a mai declarat Ulianovschi.