Tudor Ulianovschi: „Relația dintre R. Moldova și România este foarte bună. Putem face și mai mult la capitolul interconexiune transfrontalieră

România a fost întotdeauna deschisă pentru R. Moldova, indiferent de culoarea politică a guvernării de la Chișinău, iar experiența și expertiza României este extrem de importantă pentru procesul de aderare al R. Moldova la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de fostul ministru de Externe, Tudor Ulianovschi la emisiunea „Studio Politic” de la Vocea Basarabiei

„Indiferent de culoarea politică a guvernării de la Chișinău, Bucureștiul tot timpul a avut o relație deschisă, deoarece se conștientiza faptul că nu este o susținere a unei persoane sau a unui partid, e susținerea întregii societăți, a întregii națiuni românești. În acest sens, în special în perspectiva lansării negocierilor cu privire la aderarea la Uniunea Europeană, exemplul și experiența României este extrem de importantă pentru R. Moldova, în primul rând pentru a evita anumite greșeli, dar în același timp de a beneficia de experiența României”, a spus fostul ministru de Externe.

El a accentuat în context că negociatorul șef al României pentru aderarea la UE a fost Vasile Pușcaș, un diplomat de carieră și somitate mare în domeniu, care a reușit să obțină peste 38 de excepții, pentru implementarea politicilor europene în România, ținând cont de specificul intern de dezvoltare.

„Anume această abordare trebuie să fie aplicată și de către actualii negociatori din partea R. Moldova, or, eu am dubii la acest subiect din perspectiva experienței acestora la capitolul negocieri. Totuși, să fim sincer, în România de la Nicolae Titulescu încoace toți miniștrii de Externe au fost diplomați de carieră”, a spus  Tudor Ulianovschi.

În opinia lui, doar cooperarea pe linii de înfrățire cu comunele de peste Prut care au beneficiat de proiecte europene, poate ajuta cu adevărat la dezvoltarea localităților din R. Moldova.

„Consider că, pentru R. Moldova, este extrem de important, în primul rând, să conștientizăm că, în ziua de astăzi nu sunt profesioniști în sistem care ar face față un negocieri sectoriale. Relația dintre R. Moldova și România este foarte bună, însă, putem face și mai mult la capitolul interconexiune transfrontalieră nu doar rutieră, infrastructura drumurilor, a căilor ferate, dar și cooperarea mult mai activă între primării, între raioane, deoarece anume aici constă problema de depopulare a țării. Doar cooperarea pe linii de înfrățire cu comune din România care au beneficiat de proiecte europene și știu cum, nu trebuie să reinventăm roata, să consolidăm această relație, să valorificăm financiar expertiză și să dezvoltăm satele din R. Moldova”, a conchis Ulianovschi.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...