
Rada Supremă a Ucrainei a inițiat discuții cu partenerii europeni pentru a identifica surse alternative de finanțare a programelor care au fost anterior sprijinite de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Informația a fost confirmată de Comisia parlamentară pentru politică umanitară și informare.
Parlamentarii ucraineni au subliniat că SUA au dreptul de a reevalua eficiența ajutorului internațional, însă, în timp ce la Washington se desfășoară auditul programelor de asistență, Kievul trebuie să acționeze rapid pentru a evita perturbarea unor procese esențiale ale statului, transmite The Moscow Times.
„La nivel parlamentar, au fost deja inițiate consultări cu omologii europeni privind o posibilă înlocuire a sprijinului american, cel puțin până când Statele Unite vor lua o decizie finală”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Radei.
Potrivit estimărilor parlamentarilor ucraineni, reluarea funcționării proiectelor afectate de reducerea finanțării USAID ar putea dura între trei și șase luni.
„Impactul încetării sprijinului american este mult mai mare decât se credea inițial. Nu am avut timp pentru pregătiri”, au declarat reprezentanți ai legislativului de la Kiev.
Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a primit ordin să oprească toate proiectele și cheltuielile asociate în Ucraina, în urma unei decizii a secretarului de stat Marco Rubio, care a impus un blocaj de 90 de zile asupra plăților pentru majoritatea programelor de asistență externă și a suspendat acordarea de noi granturi.
Anterior, președintele american Donald Trump a dispus înghețarea acestor plăți pentru a evalua dacă alocarea fondurilor este conformă cu direcțiile politicii sale externe.