Ucraina avertizează la ONU că își poate retrage oferta de încetare a focului pe actuala linie a frontului. SUA cer reluarea negocierilor de pace

Ucraina a transmis în Consiliul de Securitate al ONU că ar putea reconsidera propunerea privind încetarea războiului de-a lungul actualei linii a frontului, dacă nu vor exista progrese diplomatice concrete pentru oprirea conflictului.

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Andrei Melnik, a declarat în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate că Kievul a solicitat în repetate rânduri, în ultimele 15 luni, adoptarea unei rezoluții privind o încetare completă și necondiționată a focului, însă apelurile sale nu au primit sprijinul necesar.

„Ucraina este pregătită să intre în negocieri directe cu Rusia pentru a obține o pace justă și durabilă, în conformitate cu Carta ONU. Totuși, răbdarea noastră nu este infinită. Dacă Consiliul de Securitate va continua să adopte o poziție de așteptare, nu exclud posibilitatea ca Ucraina să își revizuiască și să își modifice propunerea. O încetare a focului pe actuala linie a frontului reprezintă deja un compromis major”, a declarat Melnik.

Declarația vine în contextul în care Rusia deține drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, ceea ce reduce semnificativ șansele adoptării unei rezoluții care să consfințească încetarea războiului pe actualele poziții de luptă fără acordul Moscovei.

La aceeași reuniune, Statele Unite au reiterat apelul pentru o încetare rapidă a focului și pentru reluarea negocierilor dintre cele două părți.

„Diplomația și negocierile, nu continuarea vărsării de sânge, reprezintă singura soluție. Nimic altceva nu va opri aceste crime fără sens”, a declarat adjunctul reprezentantului permanent al SUA la ONU, Dan Negrea.

Potrivit oficialului, Washingtonul intenționează să susțină obținerea unei încetări a focului și a unui acord negociat care să pună capăt războiului cât mai curând posibil.

„Acum este momentul ca Rusia și Ucraina să revină la masa negocierilor și să încheie un acord de pace”, a adăugat acesta.

Dan Negrea a afirmat, de asemenea, că „timpul nu este de partea Moscovei”, susținând că Rusia pierde lunar aproximativ 40.000 de militari morți și răniți, în timp ce economia sa se confruntă cu dificultăți majore.

Ședința Consiliului de Securitate a fost convocată după atacurile lansate asupra Kievului în noaptea de 15 iunie.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...