
Uniunea Europeană se opune unei eventuale limitări a exporturilor de motorină din Statele Unite, avertizând că o asemenea măsură ar putea afecta atât economia europeană, cât și cea americană. Reacția Bruxellesului vine în contextul în care la Washington există discuții privind modalități de reducere a prețurilor record la carburanți.
„Considerăm că este o idee proastă. În opinia noastră, ar putea avea un impact negativ asupra ambelor părți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill, citat de Euronews.
Oficialul a precizat că Bruxellesul transmite această poziție partenerilor americani „la cel mai înalt nivel”.
Potrivit acestuia, UE se așteaptă ca partenerii apropiați să se consulte înainte de adoptarea unor măsuri care ar putea afecta piețele comune.
Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât Europa depinde într-o măsură importantă de importurile de carburanți. Potrivit unei analize AFP bazate pe datele Comisiei Europene, prețul mediu al motorinei în cele 27 de state membre ale UE a ajuns la un nivel record de 2,23 euro pe litru. În luna august, aproximativ 50% din importurile de motorină ale Uniunii Europene au provenit din Statele Unite.
Între timp, Casa Albă a negat că pregătește un embargo de 90 de zile asupra exporturilor de motorină, după ce Politico a relatat, citând cinci persoane familiarizate cu discuțiile, că administrația lucra inclusiv la mecanismul juridic pentru o asemenea măsură.
„Acest lucru nu este adevărat”, a transmis Casa Albă într-o declarație pentru The Hill, făcând trimitere la declarațiile secretarului american al Energiei, Chris Wright.
Wright a afirmat miercuri că administrația nu intenționează să oprească toate exporturile de motorină și că preferă o abordare voluntară pentru reducerea presiunii asupra prețurilor interne. El s-a pronunțat explicit împotriva unui embargo total.
„Instrumentul brutal al interzicerii exporturilor de motorină, cu siguranță, nu funcționează”, a declarat Wright la New York.
Potrivit acestuia, blocarea exporturilor ar putea obliga rafinăriile americane să-și reducă producția și ar putea împinge în sus inclusiv prețurile la benzină și combustibilul pentru aviație.
Poziția Casei Albe contrastează însă cu declarațiile făcute cu o zi înainte de președintele Donald Trump la Adunarea Generală a ONU. Trump s-a declarat favorabil ideii de a păstra mai multă motorină pe piața americană.
„Am spus: «Să nu mai trimitem motorina în afară». Noi producem multă motorină. Am cerut asta oamenilor mei. Am discutat despre acest lucru”, a declarat Trump.
În același timp, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat că administrația a „examinat” posibilitatea unei interdicții.
Discuțiile au loc pe fondul unei creșteri fără precedent a prețurilor la motorină. În Statele Unite, prețul mediu ajunsese miercuri la 6,52 dolari pe galon, cu aproximativ 76% mai mult decât în urmă cu un an.
Reuters notează că piața mondială este afectată de reducerea livrărilor din Orientul Mijlociu și Rusia, în timp ce multe rafinării funcționează deja aproape de capacitatea maximă.
Propunerea privind restricționarea exporturilor a provocat diviziuni inclusiv în interiorul Partidului Republican. Politicieni din state agricole susțin măsura, în încercarea de a reduce costurile suportate de fermieri și transportatori, în timp ce reprezentanții statelor producătoare de petrol și industria energetică avertizează că un embargo ar putea avea efectul opus.
Asociațiile din industria petrolieră susțin că limitarea exporturilor ar putea perturba funcționarea rafinăriilor americane și, în cele din urmă, ar putea duce la scumpirea atât a motorinei, cât și a benzinei.
Criza motorinei este alimentată de conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu, care au redus oferta de produse petroliere pe piața mondială. Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori de motorină, a introdus la rândul său restricții asupra exporturilor în această vară, în urma atacurilor asupra infrastructurii sale de rafinare.