
Uniunea Europeană pregătește, în premieră, foi de parcurs cu termene orientative pentru statele candidate considerate cele mai avansate în procesul de aderare, printre care se numără și Republica Moldova, scrie POLITICO.
Potrivit publicației, Bruxelles-ul analizează elaborarea unor planuri separate pentru Republica Moldova, Ucraina, Muntenegru și Albania, care ar urma să stabilească mai clar etapele ce trebuie parcurse până la finalizarea negocierilor de aderare.
Documentele ar urma să prevadă atât reformele pe care fiecare stat candidat trebuie să le îndeplinească, cât și termene aproximative pentru închiderea clusterelor de negociere, considerate etape-cheie în procesul de aderare.
Surse din cadrul Comisiei Europene au declarat pentru POLITICO că cele patru țări sunt considerate în prezent cele mai avansate candidate pentru următorul val de extindere.
Pentru prima dată, acestea ar putea primi și asigurări mai clare că, dacă vor continua reformele necesare, procesul de aderare va putea fi dus până la capăt.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că noile foi de parcurs „vor oferi o cale către finalizarea negocierilor de aderare” și vor conține „o listă clară de priorități, termene și obiective”.
În schimb, alte țări candidate, precum Kosovo, Macedonia de Nord și Bosnia și Herțegovina, nu ar urma să beneficieze de asemenea planuri în această etapă. Nici Serbia, Georgia și Turcia nu sunt incluse, în condițiile în care procesele lor de aderare au stagnat.
În paralel, Uniunea Europeană pregătește și o reformă a politicii de pre-aderare, care ar permite statelor candidate să beneficieze treptat de mai multe avantaje economice și de acces la proiecte comune înainte de aderarea deplină.
Liderii europeni urmează să discute ritmul extinderii și reformele interne ale UE la summitul de la Bruxelles din 15 octombrie.