Scriitorul și bloggerul rus Eduard Baghirov, care a devenit foarte cunoscut în Republica Moldova, pentru implicarea sa în organizarea protestelor violente din 7 aprilie 2009, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Informația a fost confirmată de mai mulți apropiați ai săi, inclusiv jurnalista Margarita Simonean, șefa agenției Russia Today.
Potrivit presei ruse, Baghirov ar fi fost în comă, în ultima săptămână, și i-ar fi cedat organele. Alte informații cu privire la problemele de sănătate de care suferea nu se cunosc deocamdată.
Amintim că, în aprilie 2009, Eduard Baghirov se afla la Chișinău, iar mai târziu, s-a constat că a fost unul dintre artizanii așa-numite „Revoluții din 7 aprilie”. În 2011, el a fost reținut de autoritățile de la Chișinău, iar ulterior plasat în arest la domiciliu. La scurt timp însă, a evadat, fugind la Moscova, prin regiunea transnistreană.
În 2015, Eduard Baghirov a fost condamnat la cinci ani de închisoare de către magistraţii de la Judecătoria Buiucani. Procurorii au demonstrat că acesta fost parte a unui grup criminal, care a participat la dezordinile în masă din aprilie 2009.
Autoritățile de la Chișinău l-au dat în căutare internațională și au cerut extrădarea lui în Moldova, însă Moscova a ignorat în mod repetat demersurile procurorilor moldoveni.