Un bărbat și o femeie, găsiți morți într-o casă după ce s-au intoxicat cu fumul emanat de o sobă

Un bărbat, de 67 de ani, și o femeie, de 69 de ani, au fost găsiți morți în locuința lor din Molovata, raionul Dubăsari, după ce s-au intoxicat cu fum și monoxid de carbon emanat de soba din casă.

În interiorul locuinței salvatorii au depistat un miros puternic de fum, geamuri închise ermetic și absența canalelor de ventilare. Deasupra ușii sobei au fost observate urme vizibile de emanare a fumului, iar soba ar fi fost supraîncărcată cu lemne.

„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu strictețe regulile de utilizare a sobelor de încălzit. Oamenii sunt rugați să verifice și să curețe coșurile de evacuare a fumului, să nu supraîncarce sobele și să asigure ventilarea încăperilor, pentru a preveni intoxicațiile cu monoxid de carbon”, se arată în comunicatul IGSU.

De la începutul anului 2025 în Republica Moldova au fost înregistrate 33 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, în urma cărora 78 de persoane au avut de suferit, inclusiv 44 de minori, iar patru persoane și-au pierdut viața.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...