
Aderarea la Uniunea Europeană este „cel mai important proiect național” al Republicii Moldova de la obținerea independenței și reprezintă o garanție pentru securitatea și supraviețuirea statului, a declarat președintele Maia Sandu, aflată în vizită oficială în Cipru, în cadrul conferinței comune de presă susținute alături de omologul său cipriot, Nikos Christodoulides.
Șefa statului a mulțumit autorităților cipriote pentru ospitalitate și a remarcat caracterul simbolic al vizitei, prima a unui președinte moldovean în Cipru din ultimii peste 20 de ani, într-un moment-cheie pentru Uniunea Europeană, înainte ca Nicosia să preia Președinția Consiliului UE la 1 ianuarie.
„Deși țările noastre se află pe țărmuri diferite ale Europei, suntem unite de aceeași aspirație: un continent întreg, liber, sigur și prosper”, a declarat Maia Sandu.
Sandu a precizat că discuțiile purtate cu omologul său cipriot au vizat relațiile bilaterale, procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, securitatea regională, sprijinul pentru Ucraina și eforturile de restabilire a păcii în Europa.
„Am discutat despre momentul decisiv pe care îl traversează Republica Moldova pe drumul său european și despre rolul crucial pe care viitoarea Președinție cipriotă a Consiliului UE îl poate juca în avansarea viitorului nostru european comun”, a spus Sandu.
Șefa statului și-a exprimat speranța că Cipru va susține, în calitate de stat care va deține Președinția Consiliului UE, o politică de extindere „credibilă și ambițioasă”, care să recompenseze reformele și să consolideze stabilitatea pe continent.
„Pentru noi, aderarea la Uniunea Europeană nu este doar un obiectiv strategic, este cel mai important proiect național de la obținerea independenței. Este o strategie de supraviețuire, într-un context în care un agresor continuă să ne amenințe suveranitatea”, a afirmat Maia Sandu.
Ea a subliniat că Cipru înțelege foarte bine ce înseamnă apărarea suveranității și consolidarea rezilienței într-un context regional dificil și a arătat că provocările cu care se confruntă Republica Moldova nu sunt doar o problemă națională, ci și una europeană.
„Uniunea Europeană însăși beneficiază de o Moldovă mai puternică, mai stabilă, mai democratică, ancorată în familia europeană. Extinderea a făcut întotdeauna Uniunea mai sigură, mai prosperă și mai capabilă să acționeze la nivel global”, a declarat președinta.
Maia Sandu a invocat experiența Ciprului după aderarea la UE ca exemplu de succes, subliniind modernizarea instituțiilor, diversificarea economiei și creșterea oportunităților pentru cetățeni.
„Moldovenii merită aceeași șansă la stabilitate, prosperitate și pace”, a spus ea.
Șefa statului a evidențiat contribuția Republicii Moldova la securitatea europeană după invazia rusă pe scară largă în Ucraina, amintind gestionarea fluxului de peste un milion de refugiați, sprijinul umanitar, facilitarea Coridoarelor de Solidaritate și participarea la misiuni de menținere a păcii și la Mecanismul de Protecție Civilă al UE.
„Astăzi, Republica Moldova se află într-o fereastră de oportunitate – una urgentă, care trebuie valorificată. Este urgent nu doar pentru Moldova, ci și pentru Europa”, a avertizat Maia Sandu.
Președintele a atras atenția că stagnarea procesului de aderare ar crea riscuri majore de securitate, inclusiv instabilitate pe flancul vestic al Ucrainei și vulnerabilizarea vecinătății estice a UE. În schimb, avansarea rapidă ar consolida securitatea regională și credibilitatea procesului de extindere.
„Cetățenii noștri au votat în mod repetat pentru o Moldovă europeană, iar noi suntem hotărâți să livrăm acest rezultat. Această alegere reflectă o credință profundă în ceea ce reprezintă Uniunea Europeană”, a spus Sandu.