
Un cetățean al Republicii Moldova, căutat internațional pentru omor, a fost depistat de polițiștii de frontieră români în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în timp ce încerca să intre în România cu un autocar.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 6 mai, în jurul orei 03:20. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră ca pasager într-un autocar care intra în România, transmite Vaslui Azi.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă Interpol cu mențiunea „căutat în vederea arestării”.
Potrivit autorităților române, cetățeanul moldovean este cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni de omucidere pe teritoriul Rusiei.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui pentru continuarea procedurilor legale.