O rachetă rusească s-a prăbușit vineri pe terenul unei case din regiunea Ivano-Frankivsk, în vestul Ucrainei, ucigând un băiat de opt ani, au declarat guvernatorul și procurorii statului.
„Există răniți, inclusiv un copil care a fost dus la spital în stare critică. Medicii au făcut tot posibilul, dar, din păcate, viața copilului nu a putut fi salvată”, a scris guvernatorul Svitlana Onisciuk pe Telegram.
Alerta de raid aerian a fost declanşată în această dimineață în regiunile Jitomir, Vinniţa, Hmelniţki, Cernăuţi şi Ivano-Frankivsk, ai căror locuitori au fost îndemnaţi să se ascundă în adăposturi. Jurnalişti de la Reuters au auzit explozii la Kiev, dar nu au putut verifica imediat locul exact al acestora.
Resturi de rachete au căzut în trei locații din districtul Obolon din Kiev, inclusiv în perimetrul unui spital de copii, a declarat primarul Vitali Kliciko, citat de Kyiv Independent. Nu au fost raportate victime.