
Un bărbat de 39 de ani a murit într-un incendiu izbucnit în locuința sa din satul Copanca, în raionul Căușeni. Potrivit datelor IGSU, două echipe de pompieri au intervenit la stingerea flăcărilor. În urma incendiului, casa a suferit pagube materiale, iar cadavrul carbonizat al bărbatului a fost găsit în una dintre camere.
Cercetările au stabilit că incendiul a fost provocat de un încălzitor electric lăsat conectat în apropierea patului, care s-a aprins din cauza supraîncălzirii.
În raionul Cantemir, în satul Coștangalia, doi minori, o fată de 14 ani și un băiat de 11 ani, au suferit intoxicații cu monoxid de carbon. Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările au arătat că intoxicația a fost cauzată de emanarea monoxidului de carbon acumulat după ce cahla sobei a fost lăsată închisă.
De la începutul anului 2024, au fost înregistrate 1.499 de incendii, iar 89 de persoane, inclusiv 3 minori, și-au pierdut viața în astfel de evenimente. Totodată, 49 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon au fost raportate, în urma cărora 16 persoane, printre care 3 copii, au decedat.