După ce șeful Centrului Național Anticorupție a venit cu critici dure la adresa Procuraturii Generale (PG) și Procuraturii Anticorupție (PA), a venit rândul unui deputat PAS să se arate nemulțumit de activitatea șefului PA, Veronica Dragalin. Deputatul majorității parlamentare, Dan Perciun, a scris pe Facebook că „se acumulează tot mai multe întrebări la activitatea Procuraturii Anticorupție” și că șeful acestei instituții ar trebui să fie audiată în Parlament.
„Se acumulează tot mai multe întrebări la activitatea Procuraturii Anticorupție. Atunci când CNA-ul consideră că dosarul Hotelul Național este o rușine și este tratat superficial de Procuratura Anticorupție – apar mari semne de întrebare. Cred că după audierea în plen a directorului CNA de azi, ar fi bine să avem o discuție în plen și cu Procurorul General și șefa Procuraturii Anticorupție”, a scris Perciun pe Facebook.
Amintim că directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, a declarat, în plenul Parlamentului, că Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție refuză să investigheze cazurile de rezonanță și a declarat că relațiile dintre CNA și cele două Procuraturi sunt neclare în ultima vreme.
„Relațiile cu Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție sunt neclare ultima vreme. Ele au fost bune o perioadă de timp. Și eu sunt nedumerit de ce ele sunt neclare. Aș vrea în continuare să fie bune. În special atunci când discutăm despre cauze de rezonanță și când propunem investigarea de spălare de bani în valoare de sute de milioane de lei, unde nu se vede bănuială rezonabilă. În schimb când un medic prăpădit ia 500 de lei, se găsesc și camere de supraveghere și alte măsuri speciale de investigație, și interceptarea telefoanelor. Asta e modalitatea de utilizare a resurselor noastre limitate? Eu nu cred că asta e cazul. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe cazurile cele mai importante, care afectează cel mai mult societatea noastră”, a declarat Iulian Rusu.