
Tragedie în curtea Judecătoriei din Strășeni. Un deținut, în vârstă de 23 de ani, a murit în urma unei împușcături efectuate de un polițist. Victima ar fi încercat să evadeze din curtea instanței, acolo unde a fost escortat pentru participarea la ședința într-un dosar în care deținutul era învinuit de huliganism.
Potrivit IGP, în momentul în care încerca să sară un gard, un polițist al Inspectoratului din Călărași din echipa care asigura escorta a tras un foc de avertisment. Glonțul, însă, potrivit poliției, a rănit deținutul.
„În timpul intervenției, în curtea instanței, unul dintre polițiști a executat un foc de avertisment, în timp ce deținutul încerca să escaladeze un gard. Din circumstanțe care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, proiectilul a rănit deținutul. Echipajul medical solicitat de urgență la fața locului a constatat decesul acestuia”, se arată în comunicatul IGP.
Toate circumstanțele incidentului sunt investigate. Au fost dispuse expertizele necesare și inițiate procedurile legale pentru stabilirea obiectivă și completă a împrejurărilor în care s-a produs cazul.
Totodată, în cadrul anchetei se va stabili dacă au fost respectate prevederile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012, în special articolele 9 și 10, privind aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale.