Ion Ceban acuză noi atacuri la adresa familiei sale. Primarul Capitalei explică de când și în ce condiții soția sa deține cetățenia română

Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că familia sa este ținta unor noi atacuri mediatice și politice, după apariția unor informații despre cetățenia română și domiciliul soției sale din România. Edilul califică acuzațiile drept o încercare de a distrage atenția opiniei publice de la alte scandaluri care vizează actuala guvernare.

Într-o reacție publicată pe rețelele de socializare, Ceban a declarat că îi este „rușine de aceste insinuări și atacuri asupra soției și copiilor” săi și a explicat că Tatiana Ceban deține cetățenia română încă din perioada în care era elevă.

„Da, Maia Sandu, Igor Grosu și cei din PAS, care au cetățenie română, unde sunt la evidență în România sau poate toți au case în România și au domiciliul acolo? Îmi este rușine de aceste insinuări și atacuri asupra soției și copiilor mei. Soția are cetățenie română încă de pe timpul când era la școală, deoarece bunicii ei sunt de origine română, din Iași”, a scris primarul.

Totodată, Ion Ceban a precizat că el nu a avut și nu deține cetățenia altui stat.

„Pentru a exclude alte întrebări, eu nu am avut și nu am cetățenia altui stat decât a Republicii Moldova”, a menționat edilul.

Primarul a lansat și critici la adresa guvernării PAS, afirmând că atacurile la adresa familiei sale ar avea scopul de a distrage atenția de la controversele privind remunerarea rudelor unor demnitari și de la scăderea încrederii în actuala putere.

„În tot acest scandal de sute de mii de lei privind salariile primite de neamurile președintelui, dar și de cele ale celor din PAS, au decis să-mi atace familia într-un mod josnic. Aceste acțiuni au loc pentru a distrage opinia publică”, a declarat Ceban.

Edilul a reiterat și afirmația potrivit căreia interdicția de intrare în România, aplicată vara trecută, reprezintă, în opinia sa, o decizie cu caracter politic.

Reacția lui Ion Ceban vine după ce presa din România a publicat informații potrivit cărora soția sa, Tatiana Ceban, deține cetățenia română și ar avea domiciliul declarat la adresa unei instituții medicale private din municipiul Iași.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...