
Membrul Comisiei Electorale Centrale, Vadim Filipov, susține că este presat de colegii săi să adopte decizii contrare voinței sale. În cardul ședinței de vineri a CEC, Filipov a declarat că au fost întreprinse în repetate rânduri acțiuni care depășesc limitele unei colaborări colegiale și care contravin Regulamentului de activitate al Comisiei, precum și Codului Electoral.
„Consider aceste acțiuni drept o formă de influență necorespunzătoare. Le percep ca tentative de intimidare și de influență asupra mea, în legătură cu pozițiile pe care le exprim în cadrul Comisiei Electorale Centrale la examinarea anumitor subiecte. Solicit încetarea imediată a oricăror acțiuni care depășesc limitele prevăzute de Regulamentul Comisiei, de Codul Electoral și de normele bunului-simț”, a declarat Filipov.
Vadim Filipov a fost numit de Parlament în 2023 în funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale, cu votul a 78 de deputați.