
A dispărut de mai bine de trei luni, iar de atunci nu se mai știe nimic despre el. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Cricova, municipiul Chișinău. Acesta este căutat cu disperare, după ce a plecat de acasă, încă în data de 2 august.
Potrivit Unica.md, tânărul se numește Cristian Botezat, are înălțimea de 185 cm, părul de culoare deschisă, un tatuaj pe piept şi corpolență slabă. În ziua dispariției, el purta haine sport.