Uniunea Avocaților, despre declarația Maiei Sandu referitoare la vettingul pentru apărători: Nu vom tolera intimidări și ingerințe

Declarația Maiei Sandu despre organizarea unui vetting și în cazul avocaților poate fi percepută ca o intimidare, o desconsiderare a profesiei și o ingerință. Reacția vine din partea Uniunii Avocaților, care, printr-un comunicat oficial, își exprimă îngrijorarea față de recentele afirmații ale șefei statului, Maia Sandu, referitoare la evaluarea externă a avocaților.

Uniunea Avocaților subliniază că, potrivit legislației naționale, profesia de avocat este independentă și autonomă, iar evaluarea externă a avocaților nu este prevăzută de nicio normă legală în vigoare.

„Introducerea unui asemenea mecanism ar constitui o ingerință directă în exercitarea liberă a profesiei și ar contraveni principiilor statului de drept și dreptului constituțional la apărare. Uniunea Avocaților consideră inadmisibilă o asemenea abordare din partea Președintei Republicii Moldova, care, venind din cea mai înaltă funcție a statului, poate fi percepută ca o intimidare a avocaților și o desconsiderare a profesiei de avocat. Ideea vettingului pentru avocați a fost evocată și anterior, fără a fi prezentate motive sau temeiuri legale care să justifice o astfel de măsură. Din mesajul public al doamnei Președintă se desprinde percepția că avocații ar participa la abuzuri și ar trebui verificați pentru onestitate – afirmații generale, fără suport faptic”, se arată în comunicatul Uniunii Avocaților.

Uniunea Avocaților mai menționează că învinuirea generalizată a avocaților fără sesizarea organelor profesiei poate fi calificată drept manipulare și dezinformare a opiniei publice privind rolul avocatului în societate.

„UARM face un apel public către doamna Președintă Maia Sandu să prezinte organelor profesiei următoarele informații: 1. Cazurile în care decizii judecătorești ar fi fost influențate ilegal de avocați, cu indicarea judecătorilor și a dosarelor. 2. Lista avocaților care ar fi implicați în grupări criminale. 3. Orice abuzuri comise de avocați în exercitarea atribuțiilor profesionale. (…) Orice tentativă de control extern asupra profesiei constituie o ingerință în autonomia avocaturii și o amenințare la adresa dreptului la apărare. Astfel de practici ar apropia Republica Moldova de statele nedemocratice și ar pune în pericol parcursul său european. Avocații nu vor accepta și nu vor tolera ingerințe în libertatea și independența profesională. Ei își vor apăra libertatea și demnitatea cu mijloace legale și democratice”, se mai arată în comunicat.

Amintim că, săptămâna trecută, Maia Sandu a declarat că reforma avocaturii, care a provocat o grevă generală în vara acestui an, ar trebui reluată. În cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, șefa statului a declarat că este nevoie ca și avocații să fie supuși unui proces de vetting, după modelul procurorilor și judecătorilor, deoarece, spune ea, mulți dintre ei ar comite abuzuri și ar avea averi nejustificate.

„Nu vă supărați, dar cred că ar trebui să facem un vetting și avocaților. Pentru că și avocații trebuie să fie oameni onești, să-și demonstreze sursa veniturilor. Cred că noi trebuie să vorbim și despre o reformă a avocaturii. Eu nu sunt mare specialist, dar o să discut cu mai mulți specialiști și cred că trebuie să revenim la acest subiect”, a declarat Maia Sandu.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...