
Senatul Universității de Stat din Moldova s-a expus, într-o ședință, pe marginea proiectului Guvernului cu privire la crearea Institutului Național de Management Public. Astfel, USM își exprimă dezacordul față de inițiativa de a separa Institutul de Administrație Publică de universitate și consideră că acest demers contravine obiectivelor asumate prin reforma învățământului superior din anul 2022, care a condus la integrarea Academiei de Administrare Publică în structura USM.
„Separarea Institutului de Administrație Publică din cadrul USM și crearea unei noi instituții publice va genera o majorare semnificativă a cheltuielilor administrative. Acest proces va presupune dublarea structurilor de conducere, a altor funcții administrative, ceea ce va conduce la o utilizare ineficientă a resurselor bugetare. În loc să fie direcționate către îmbunătățirea calității a procesului de instruire și dezvoltare profesională, fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru menținerea unei structuri birocratice paralele”, se arată într-un comunicat al USM.
Universitatea precizează că, pe durata funcționării în componența USM, Institutul de Administrație Publică a demonstrat performanțe notabile în formarea și dezvoltarea profesională a funcționarilor publici, aspect confirmat de nivelul ridicat de apreciere al beneficiarilor.
„Prin urmare, Senatul subliniază necesitatea păstrării acestei structuri, care a contribuit în mod evident la eficientizarea pregătirii resurselor umane din administrația publică. Senatul USM solicită Guvernului și Cancelariei de Stat să reevalueze proiectul de hotărâre și să poarte discuții consultative reale cu comunitatea academică, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru consolidarea și modernizarea sistemului de formare a specialiștilor din administrația publică”, se mai arată în comunicatul USM.