
Un val de căldură extremă va cuprinde R. Moldova în weekend și la începutul săptămânii viitoare. Meteorologii au emis coduri galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabile în perioada 28 iunie – 1 iulie, avertizând că temperaturile vor urca până la 39 și chiar 41 de grade în regiunile de sud și centru, care se vor afla sub cel mai înalt nivel de alertă.
Potrivit avertizării emise vineri, în zonele aflate sub cod galben maximele vor ajunge la 33-35 de grade, în cele vizate de cod portocaliu se vor înregistra 36-38 de grade, iar în raioanele aflate sub cod roșu mercurul din termometre va urca până la 39-41 de grade.
Meteorologii avertizează că episodul de căldură va fi însoțit și de nopți tropicale, temperaturile minime urmând să nu coboare sub 20 de grade, ceea ce va accentua disconfortul termic.
Autoritățile recomandă populației să evite expunerea la soare în orele amiezii, să consume lichide, să limiteze efortul fizic în aer liber și să acorde o atenție deosebită copiilor și persoanelor în vârstă.