
Reforma fiscală propusă de guvernare este un dezastru care va prăbuși economia. Majorarea TVA de la 8% la 20% va distruge producătorul autohton și va dezvolta economia tenebră. Este opinia președintelui Partidului Social Democrat European, Vasile Bumacov, fost ministru al Agriculturii.
„Guvernarea argumentează că a luat la bază practica europeană, dar nu este adevărat. Țările Uniunii Europene își protejează siguranța alimentară și fermierii și aplică cote reduse de TVA pentru produsele de primă necesitate: România are 11%, Germania 7%, Franța 5,5%, iar Olanda 9%. Nimeni în UE nu aplică TVA de 20% pentru produsele de primă necesitate. Cei mai periculoși pentru societate sunt proștii cu inițiativă. Când o economie se află în dificultate, majorarea taxelor va duce țara la faliment”, a spus Vasile Bucamoc.
Și Maia Sandu a declarat joi, într-o emisiune televizată că Guvernul s-a grăbit atunci când a propus politica bugetar-fiscală pentru anul 2027 în forma sa actuală, care prevedea, printre altele, „uniformizarea” TVA la 20 la sută, și crede că Ministerul Finanțelor trebuie să regândească proiectul, pentru că „astăzi nu este gata”.
„Sunt elemente importante și reforma fiscală trebuie făcută, dar cred că Guvernul nu trebuie să se grăbească, trebuie să ia o pauză, să analizeze foarte bine comentariile, pentru că a fost pe TVA, cele mai aprinse discuții sunt pe TVA. E adevărat că pentru medicamente Guvernul nu poate să livreze acum un mecanism prin care să le compenseze oamenilor această creștere. Și atâta timp cât nu ai acest mecanism, nu are rost să crești TVA la medicamente. Deci ăsta e un element care și Ministerul Finanțelor deja a spus că nu va fi parte din reforma fiscală. Deci va fi păstrat TVA redus la medicamente. Dar mai sunt și alte articole acolo care trebuie analizate. Sigur că noi, pe de o parte, vrem să facem lucrurile repede, pentru că avem multe lucruri de făcut, dar pe de altă parte asta este o reformă serioasă și eu cred că guvernul trebuie să-și mai ia timp, să analizeze foarte bine toate aspectele și după asta să vină cu o variantă finală care să o propună pentru aprobare. Astăzi nu este gata”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.
Politica bugetar-fiscală pentru anul 2027 a generat proteste și numeroase critici în societate din partea experților economici, presei și politicienilor de opoziție și chiar din partea unor miniștri ai Cabinetului Munteanu. În urma presiunilor publice, până în acest moment, Ministerul Finanțelor a anunțat că va renunța la majorarea TVA la medicamente, iar joi seara, în urma protestelor fermierilor, liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că se va renunța și la majorarea TVA la produsele agricole.