
Premierul desemnat Vasile Tofan și-a făcut public programul de guvernare, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, cu o zi înainte de ședința Parlamentului în care va solicita votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri. Documentul, care are 147 de pagini, stabilește drept priorități relansarea economiei, eficientizarea administrației publice și accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Potrivit lui Vasile Tofan, citat de IPN, viitorul Executiv își propune să consolideze încrederea cetățenilor în instituțiile statului prin promovarea echității, transparenței și a unei gestionări responsabile a banului public, astfel încât economiile realizate să fie direcționate spre investiții și servicii publice de calitate.
Unul dintre obiectivele centrale ale programului este accelerarea integrării europene. „Să accelerăm decisiv aderarea la Uniunea Europeană – șansa istorică a generației noastre”, afirmă premierul desemnat.
Programul prevede măsuri pentru stimularea investițiilor, susținerea mediului de afaceri și sporirea productivității, în vederea relansării creșterii economice. Totodată, documentul pune accent pe digitalizarea economiei, dezvoltarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială, modernizarea serviciilor publice și reducerea birocrației.
În ceea ce privește administrația publică, Guvernul își asumă continuarea reformelor pentru construirea unui stat mai eficient, digital și responsabil. Printre priorități se regăsesc utilizarea eficientă a resurselor publice, simplificarea interacțiunii dintre cetățeni și instituții și îmbunătățirea serviciilor oferite populației.
Programul include și angajamente privind consolidarea instituțiilor de drept, combaterea corupției și a criminalității organizate, precum și dezvoltarea capacităților statului de a răspunde situațiilor de criză. De asemenea, sunt prevăzute investiții în sănătate, educație, protecție socială și dezvoltarea comunităților, în vederea creșterii calității vieții.
Un capitol aparte este dedicat procesului de reintegrare a țării. Documentul prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea aplicării regulilor naționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova, având ca obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale.
În acest sens, programul stabilește operaționalizarea, începând cu 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor din educație, sănătate, infrastructură locală, alimentare cu apă și sanitație, servicii sociale, cultură și conectivitate.
Documentul mai prevede extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la acte emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare a forței de muncă și alte servicii publice. Totodată, Guvernul își propune să asigure protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libertatea de circulație, dreptul la proprietate, accesul la educația în limba română și libertatea de exprimare.
În domeniul securității, Executivul își propune menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Programul prevede, de asemenea, transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
Vasile Tofan urmează să prezinte marți, în plenul Parlamentului, programul de guvernare și componența noului Cabinet de miniștri, solicitând votul de încredere al deputaților. Potrivit Constituției, Guvernul este învestit cu votul majorității deputaților aleși.