Acum 99 de ani se stingea, la Sinaia, Ferdinand I Întregitorul, primul Rege al României Mari

Acum 99 de ani, în 20 iulie 1927, a murit Regele Ferdinand I al României, supranumit „Întregitorul”, pentru rolul său decisiv în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. A rămas în memoria colectivă drept monarhul care a consolidat statul național unitar român și a transformat visul de veacuri al românilor în realitate.

Născut la Sigmaringen, Germania, în 1865, Ferdinand provenea din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen și a urcat pe tronul României în 1914, după moartea unchiului său, regele Carol I. În contextul izbucnirii Primului Război Mondial, a luat o decizie istorică, alăturând România Antantei împotriva propriei familii din Germania, fapt care i-a adus supranumele de „Ferdinand cel Loial”.

Sub domnia sa, România a intrat în război în 1916, iar victoria finală a aliaților a deschis calea realizării idealului național. În 1918, Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banatul s-au unit cu Regatul României, iar Ferdinand a devenit primul rege al României Mari. Momentul simbolic al încoronării a avut loc la Alba Iulia, în 1922, când el și regina Maria au fost încoronați în Catedrala Reîntregirii.

Anii de după Marea Unire au fost marcați de reforme majore, între care Constituția din 1923, care a consacrat România ca monarhie constituțională modernă, și marea reformă agrară, prin care milioane de țărani au primit pământ.

În ciuda disputelor politice și a dificultăților legate de succesiunea la tron, Ferdinand a rămas în conștiința națională ca monarhul care a întărit statul unitar român și a împlinit visul de secole al românilor.

Regele Ferdinand a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, dar memoria sa rămâne vie ca „Întregitorul”, simbol al loialității, al demnității și al unității naționale.

Sfârșitul regelui Ferdinand a fost precedat de o lungă suferință, receptată de opinia publică cu un sentiment de compasiune pentru omul drept, omul loial, care era măcinat de o boală incurabilă. Dispariția lui era privită cu îngrijorare, deoarece la tron urma un copil, Mihai I, tutelat de o Regență, care nu putea să se bucure de autoritatea și prestigiul suveranului. În țară nu era liniște nici în privința dinastiei, nici a vieții politice în general, dar el ca rege își făcuse datoria față de țară, punând interesele României mai presus de cele personale și lăsând o operă durabilă.

La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormântat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare unic până atunci. Agricultura era o forță, țara fiind supranumită „Grânarul Europei”. Se dezvoltă comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia României fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume. Totul s-a întâmplat sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și științei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice. A fost singurul monarh care a avut fericirea să domnească peste o țară mare, visată de predecesorii săi și să se intituleze „regele tuturor românilor”.