Acum 96 de ani, Carol al II-lea era proclamat rege al României, după un exil de cinci ani

La 8 iunie 1930, Carol al II-lea a devenit rege al României, încheind una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria monarhiei române. Evenimentul a fost punctul culminant al unei crize dinastice care a durat mai mulți ani și care a luat o turnură neașteptată după întoarcerea sa în țară.

Totul a început în seara zilei de 6 iunie 1930, când Carol a revenit în România după cinci ani de exil. Deși unii oameni politici se temeau că întoarcerea lui Carol ar putea declanșa tulburări sau chiar un război civil, realitatea a fost cu totul alta. Prințul a fost întâmpinat ca un salvator. Regina Maria consemna în jurnalul său că oamenii „înnebuniseră complet”, îmbrățișându-se pe străzi și plângând de bucurie. Mulțimi numeroase se adunau zilnic în fața palatelor regale, fanfarele cântau neîncetat, iar circulația în centrul Bucureștiului devenise aproape imposibilă.

În primele discuții purtate cu Carol, prim-ministrul Iuliu Maniu a încercat să găsească o soluție de compromis. El dorea o revenire treptată a prințului la conducerea statului, propunând ca acesta să fie inclus mai întâi în Regență, iar după aproximativ o lună să fie proclamat rege, timp în care și-ar fi clarificat situația matrimonială și s-ar fi împăcat cu principesa Elena. Inițial, Carol părea să accepte această variantă.

În scurt timp însă, constatând amploarea sprijinului popular și politic de care se bucura, Carol și-a schimbat poziția. El a cerut să fie proclamat rege imediat și a insistat ca domnia sa să fie considerată începută din momentul morții tatălui său, regele Ferdinand. Maniu s-a opus și chiar a amenințat cu demisia, însă nu a reușit să-l convingă.

Pe 8 iunie 1930, Parlamentul a făcut pasul decisiv. Mai întâi au fost abrogate legile prin care Carol renunțase la drepturile sale asupra tronului și fusese instituită Regența. Totodată, tânărul Mihai a fost înlăturat de la statutul de rege și a devenit moștenitor al tronului, primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.

În aceeași zi, Parlamentul l-a proclamat pe Carol rege al României cu o majoritate covârșitoare: 495 de voturi pentru și unul singur împotrivă. Deputații liberali nu au participat la vot. Primele zile ale domniei sale au fost marcate de o popularitate extraordinară și de speranțe mari din partea opiniei publice. Mulți români vedeau în Carol al II-lea omul capabil să aducă stabilitate și să depășească dificultățile vremii. Evoluțiile ulterioare aveau însă să dezamăgească o bună parte dintre aceste așteptări, cei zece ani ai domniei sale fiind caracterizați de instabilitate politică și controverse care au marcat profund istoria României interbelice.

Regele Carol al II-lea, un personaj politic al interbelicului, pe cât de expansiv, inteligent și cu o pasiune pentru cultură, pe atât de controversat, aventurier, dur, profitor, cinic și cu un simț politic ce i-a permis să-și adune în jurul său o camarilă docilă ce l-a ajutat în realizarea multor scheme de corupție și planuri fără rețineri morale.

În februarie 1938, dă mai întâi o lovitură de stat și debarcă guvernul lui Octavian Goga pentru a-și face drum spre proclamarea dictaturii regale. La scurt timp promulgă cea de-a treia Constituție a României, fiind anulată cea din 1923, una dintre cele mai bune Legi Supreme. Constituția lui Carol al II-lea, inspirată din cea poloneză, nu mai păstra aproape nimic din vechile instituții democratice, introducea un șir de obligații pentru cetățeni, se interzicea orice propagandă împotriva conducerii, iar cele două camere ale Parlamentului erau lipsite de orice putere, suveranul având puterea executivă și legislativă.

Partidele erau desființate, creându-se în 1938 Frontul Renașterii Naționale, singurul partid acceptat și controlat de rege. Unii dintre istorici consideră că în lista motivelor pentru instaurarea regimului dictatorial a fost ascensiunea Mișcării Legionare, pe care Carol o interzice prin lege, iar în noiembrie 1938 o decapitează ordonând indirect și fără urme documentare uciderea liderului Corneliu Zelea Codreanu.

Regimul lui Carol al II-lea a durat doi ani, până la dezastrul din vara anului 1940, când România pierde teritorii importante, inclusiv Basarabia. Total nepregătit pentru război, fără o viziune diplomatică și presat de protestele politice, conduse inclusiv de Iuliu Maniu, regele este obligat să abdice în septembrie 1940 și pleacă în exil fără a mai reveni vreodată în România. Carol al II-lea pleacă în exil cu Elena Lupescu, cu care se căsătorește oficial în 1947, la Rio de Janeiro. Ulterior, cumpără o vilă în Portugalia, unde șase ani mai târziu Regele Carol va muri la nici 60 de ani. Duduia Elena Lupescu i-a supraviețuit încă 24 de ani, murind în 1977 în aceeași vilă.