
Veaceslav Platon, care se se ascunde de justiția moldovenească la Londra, anunță crearea Partidului „Fenix Moldova”. Într-o postare pe canalul său de Telegram, Platon afirmă că a fondat această formațiune alături de un grup de oameni „uniți printr-o idee, care are propriul său scop istoric”.
Platon critică în mod dur guvernările precedente și cea actuală, acuzându-i că au servit interesele altora, în loc să se dedice dezvoltării Moldovei.
„Noi, partidul Phoenix Moldova, vom deveni oamenii care vor scoate țara din mlaștină. Ceea ce va surprinde lumea. Ceea ce ne va face să vorbim despre națiunea moldovenească ca despre oameni care au făcut un miracol în transformarea statului și a propriei vieți. Trebuie să facem ceea ce nimeni nu a făcut până acum. Avem cunoștințele, competența, experiența și abilitățile pentru o sarcină atât de dificilă. Nimeni altcineva în această țară nu poate face asta în afară de noi!” a mai scris Platon.
Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova în vara anului 2021. Asta, după ce a fost declarat nevinovat în dosarul privind frauda bancară și în baza căruia fusese condamnat la 18 ani de închisoare. Acesta a fost inclus anul trecut în listele de sancțiuni internaționale ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Canada, „pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova”.
În R. Moldova, el este învinuit pe mai multe cauze penale și se află în căutare din 2021. Platon are statut de învinuit în dosarul „Laundromat”, iar în alt dosar este acuzat de sustragerea banilor din companiile de asigurare Asito, Мoldasig și Alliance Insurance Group. O altă învinuire ține de un atac raider asupra Moldova-Agroindbank, în 2011-2015.
În iulie 2023, Platon a fost condamnat de o instanță din Rusia la 20 de ani de închisoare, pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a 126 miliarde de ruble, prin schema infracțională „Laundromat”.
Sentința a fost pronunțată pe 27 iulie de o judecătorie de la Moscova, în absența inculpatului, care, potrivit ultimelor informații, s-ar afla în Londra. De asemenea, instanța l-a obligat pe Platon să achite o amendă în mărime de 2,5 milioane de ruble.