
Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură un proiect de lege care prevede eliminarea taxelor vamale pentru bateriile de stocare a energiei electrice și pentru turbinele eoliene, precum și noi facilități fiscale pentru companiile care investesc în sisteme de stocare a energiei.
Inițiativa legislativă a fost aprobată de 68 de deputați și are drept scop stimularea investițiilor în producerea energiei din surse regenerabile și consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.
Potrivit proiectului, taxa vamală pentru importul instalațiilor de generare a energiei eoliene va fi redusă de la 8% la 0%, iar taxa aplicată bateriilor pentru stocarea energiei regenerabile va fi eliminată complet, după ce până acum era de 5%.
Documentul mai prevede posibilitatea amânării plății drepturilor de import pentru o perioadă de până la 20 de luni în cazul echipamentelor destinate proiectelor de energie regenerabilă cu stocare. Măsura are rolul de a reduce presiunea financiară asupra investitorilor și de a elimina obligația achitării TVA la momentul importului.
Conform proiectului, obligațiile vamale amânate vor fi anulate dacă investiția este realizată și instalația este conectată la rețeaua electrică în perioada prevăzută de lege. Excepție fac cazurile în care investitorii au beneficiat deja de compensații din partea statului pentru costul echipamentelor.
Totodată, autorii propun înlocuirea dolarului american cu euro ca monedă de referință în schemele de sprijin pentru energia regenerabilă, pentru a adapta cadrul normativ la actualul regim valutar și la evoluțiile din sectorul energetic.
Deputatul Radu Marian a declarat că Republica Moldova a înregistrat „o creștere de 15 ori în doar 7 ani” a producției locale de energie regenerabilă, însă este necesară dezvoltarea capacităților de stocare pentru a acoperi consumul din orele de vârf.
„În următorii 3 ani, planul este ca să avem instalați peste 600 MW de sisteme de stocare, astfel ca în orele de vârf, atunci când electricitatea este cea mai scumpă, să avem energie locală și să importăm mult mai puțin”, a afirmat acesta.
Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua. Dacă va fi adoptat definitiv, noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar facilitățile privind amânarea termenului de import vor putea fi aplicate până la 1 iulie 2028.