
Procurorii, ofițerii Serviciului Fiscal și polițiștii INI anunță că au deconspirat încă o schemă de spălare a peste 10 milioane de lei în cazul unei întreprinderi care se află sub controlul unui subiect vizat de restricții internaționale, suplimentar celei de peste 173.000.000 lei anunțate în martie.
Pentru ca să evite aceste sancțiuni și restricțiile impuse, întreprinderea ar fi apelat la metoda fictivă de folosire a voucherelor, adică a certificatelor ce permit cumpărarea produselor în limita unei sume. Spre exemplu, cumpărătura în suma totală de 2000 de lei ar fi fost achitată în totalitate în numerar, dar agentul economic contabiliza numerar în sumă de 1000 lei și fictiv un voucher de 1000 de lei.
„Menționăm că, persoanele juridice aflate sub controlul unui subiect al restricțiilor pot încasa numerar, de la persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, în cazul comercializării cu amănuntul, în sumă ce nu depășește 1000 de lei pentru o plată”, precizează PCCOCS.
Potrivit datelor preliminare ale investigației, schema ar fi fost implementată începând cu luna decembrie 2025, de către un grup de persoane aflate în curs de identificare. Scopul infracțional al schemei investigate penal viza disimularea încasărilor reale efectuate în numerar.
În urma celor 39 de percheziții desfășurate în toate regiunile cu sprijinul polițiștilor „Fulger” au fost ridicate echipamente informatice, telefoane mobile, mijloace bănești, înscrisuri de ciornă, acte contabile, suporturi electronice de stocare a informației, precum și alte obiecte și documente relevante pentru cauza penală, care urmează să fie examinate în vederea administrării probatoriului.