Veronica Dragalin a demisionat din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție: Legea privind lichidarea PA este un atac asupra justiției

Veronica Dragalin a demisionat din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Anunțul a fost făcut, azi-dimineața, printr-un mesaj video. Cererea de demisie a fost expediată procurorului general Ion Munteanu. Plecarea Veronicăi Dragalin vine în contextul proiectului PAS privind lichidarea Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS, lege pe care aceasta o califică drept un atac asupra sistemului justiției.

„Nu pot cu bună conștiință să continui să fiu șef al Procuraturii Anticorupție știind că munca pe care am depus-o ar putea fi anulată de o lege care va face mai greu, dacă nu imposibil, să investigăm corupția la cele mai înalte nivele. Legea propusă de 29 de deputați din Parlament care propune lichidarea Procuraturii Anticorupție este un atac asupra sistemului de justiție. Acest proiect de lege subminează progresul pe care l-am făcut, compromite independența justiției și slăbește capacitatea țării noastre de tragere la răspundere penală pe cei aflați la putere care încalcă legea. Prin aprobarea acestei legi transmiteți mesajul că justiția poate fi influențată din capricii politice, transmiteți către toți procurorii că ce cei care își asumă reponsabilități pot fi înlăturați, transmiteți mesajul către cetățenii din diasporă că nu merită să te întorci acasă”, a declarat Dragalin în mesajul transmis.

Cu o zi înainte de acest anunț, Veronica Dragalin a emis o declarație cu mai multe obiecții și argumente referitoare la proiectul PAS privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Potrivit lui Dragalin, inițiativa reprezintă un pericol pentru securitatea națională și va „pune pe pauză” un șir de dosare de rezonanță.

Veronica Dragalin a preluat conducerea Procuraturii Anticorupție în data de 1 august 2022.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...