Christine Lagarde demisionează de la conducerea Băncii Centrale Europene, în plină perioadă de turbulențe economice și politice

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a anunțat că va demisiona din funcție la 7 februarie 2027, cu aproximativ nouă luni înainte de expirarea mandatului său de opt ani. Decizia declanșează procesul de desemnare a unui succesor într-un moment sensibil pentru Europa, marcat de incertitudini economice și de apropierea alegerilor prezidențiale din Franța, relatează The New York Times.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce BCE din noiembrie 2019, perioadă în care instituția a fost nevoită să gestioneze o succesiune de crize majore, de la pandemia de COVID-19 până la șocurile energetice provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de conflictul din Orientul Mijlociu.

„A fost o mare mândrie să conduc această instituție. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit în această călătorie de-a lungul ultimilor șapte ani”, a declarat Christine Lagarde într-un mesaj publicat joi dimineață.

Banca Centrală Europeană nu a oferit deocamdată detalii despre planurile acesteia după părăsirea funcției.

Plecarea anticipată a lui Lagarde îi oferă președintelui francez Emmanuel Macron posibilitatea de a participa la desemnarea viitorului șef al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027.

Potrivit Politico, Marine Le Pen, lidera formațiunii naționaliste Adunarea Națională, este considerată în prezent principala favorită în cursa pentru președinția Franței.

În acest context, desemnarea succesorului lui Lagarde înaintea scrutinului prezidențial francez ar permite actualei administrații de la Paris să participe la negocierile privind conducerea uneia dintre cele mai influente instituții financiare europene.

Demisia acesteia deschide totodată calea unui acord mai amplu între capitalele europene privind numirile în Comitetul executiv al BCE, format din șase membri.

Isabel Schnabel urmează să părăsească instituția în ianuarie 2027 pentru a ocupa o funcție de conducere la Fondul Monetar Internațional, în timp ce mandatul economistului-șef Philip Lane expiră în luna mai a aceluiași an.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, i-a mulțumit Christinei Lagarde pentru dedicarea și activitatea sa la conducerea BCE și a anunțat că procedura de desemnare a unui succesor va începe imediat.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Christine Lagarde conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, când i-a succedat lui Mario Draghi. Mandatul său de opt ani urma să se încheie în octombrie 2027.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...