
Proiectul de lege privind serviciile media audiovizuale a fost adoptat de Parlament în lectura a treia. Deputații din majoritatea PAS spun că acesta vine să armonizeze legislația în conformitate cu normele Uniunii Europene. De cealaltă parte, contestatarii inițiativei consideră că noile reglementări limitează dreptul la libera exprimare și pun o presiune și mai mare instituțiile de presă locale.
Potrivit autorilor, noile prevederi urmăresc consolidarea securității informaționale, promovarea limbii române și a conținutului autohton, precum și întărirea capacităților de reglementare ale Consiliului Audiovizualului.
Șefa Comisiei parlamentare pentru mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a declarat că proiectul transpune prevederi ale Directivei europene privind serviciile mass-media audiovizuale și a fost elaborat inclusiv în consultare cu experți europeni. Documentul introduce reguli suplimentare pentru furnizorii de servicii media, inclusiv pentru serviciile audiovizuale neliniare, și stabilește noi cerințe privind conținutul difuzat.
Totodată, modificările prevăd majorarea cotelor de programe în limba română și creșterea ponderii muzicii autohtone de la 10% la 20%, măsuri prezentate de autorități drept instrumente de susținere a producției culturale naționale.
În pofida argumentelor oficiale, proiectul a provocat critici din partea opoziției și a unor reprezentanți ai sectorului media, care avertizează că noile obligații ar putea afecta în special posturile locale de radio și televiziune. Acestea dispun de resurse limitate, iar creșterea volumului de conținut obligatoriu ar putea genera costuri suplimentare, greu de suportat pentru radiodifuzorii mici.
Controverse provoacă și modificările la legislația privind examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului, în special introducerea noțiunii de „pericol iminent de producere a unor prejudicii ireparabile”. Criticii consideră că formularea este suficient de ambiguă pentru a permite interpretări discreționare și intervenții preventive împotriva unor instituții media.
O altă îngrijorare ține de extinderea reglementărilor asupra serviciilor audiovizuale online și de aplicarea prevederilor privind „combaterea dezinformării”. În timp ce autoritățile susțin că acestea sunt necesare pentru protejarea spațiului informațional, opozanții proiectului avertizează că delimitarea dintre combaterea informațiilor false și restrângerea libertății de exprimare ar putea deveni problematică.
În concluzie, deputații din opoziție consideră că majoritatea PAS utilizează argumentul euroconformității pentru a extinde și mai mult controlul instituțional asupra mass-media.