
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a ajuns la Budapesta pentru a-și exprima sprijinul față de premierul ungar Viktor Orban, în contextul alegerilor parlamentare programate pentru această duminică, considerate cele mai dificile pentru liderul ungar din 2010.
Oficialul american a fost întâmpinat de ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, care a subliniat „prietenia personală” dintre Donald Trump și Viktor Orbán.
În cadrul unei conferințe comune, Vance a criticat ceea ce a numit „cel mai grav exemplu de ingerință externă” în procesul electoral din Ungaria și a declarat că vizita sa transmite un mesaj clar instituțiilor europene.
„Am vrut să transmit un semnal, în special birocraților de la Bruxelles, care au făcut tot posibilul să țină poporul ungar sub control, pentru că nu le place un lider care își apără națiunea”, a spus vicepreședintele american.
Acesta urmează să participe la un miting electoral alături de Orban, organizat pe un stadion din capitala ungară.
Premierul ungar, aflat la putere de 16 ani, se confruntă cu o competiție electorală puternică din partea partidului Tisa, condus de Peter Magyar, un fost membru al Fidesz.
Sondajele independente indică un avantaj pentru opoziție, în timp ce institute apropiate guvernului arată un ușor avans al partidului Fidesz.
Alegerile au loc pe fondul tensiunilor legate de relațiile Ungariei cu Uniunea Europeană și Rusia. Budapesta continuă să depindă de resursele energetice rusești și a criticat frecvent sprijinul acordat Ucrainei.
Guvernul Orban a blocat recent inițiative europene importante, inclusiv un ajutor financiar major pentru Kiev, și a acuzat Ucraina de întreruperea livrărilor de petrol prin conducta „Drujba”.
Vizita lui Vance reflectă o schimbare de abordare a Washingtonului, care, sub administrația Trump, susține deschis lideri politici considerați apropiați ideologic.
Anterior, și secretarul de stat Marco Rubio a transmis un mesaj de susținere pentru Orban, afirmând că succesul acestuia este „în interesul Statelor Unite”.