Victimele Holocaustului au fost comemorate la Chişinău, în cadrul unui miting. Zeci de oameni au depus flori şi au ţinut un moment de reculegere la Monumentul „Victimelor Fascismului” din Capitală.
La eveniment a participat conducerea ţării, dar şi mai mulţi ambasadori străini acreditaţi în ţara noastră.
„Multe dintre aceste tragedii rămân în continuare necunoscute. Urmele sângerânde ale istoriei continuă să apară la suprafaţă chiar şi peste decenii. Mă gândesc acum la acele 500 de perechi de pantofi găsite recent într-o groapă comună la Tiraspol. Cine au fost ei, cine au fost acei care au apăsat pe trăgaci”, a spus Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova.
„Memoria Holocaustului este şi trebuie să rămână cea mai importantă armă împotriva războiului, pentru că pacea este una dintre cele mai de preţ lucruri pentru omenire şi mă gândesc nu numai la pacea între state, dar şi la pacea în interiorul societăţii”, a menționat prim-ministrul Natalia Gavriliţa.
„Trebuie să ne amintim întotdeauna de Holocaust, dacă nu păstrăm memoria riscăm să repetăm, de aceea este foarte important să fim uniţi şi să onorăm memoria celor care şi-au pierdut viaţa”, a spus Kent Logsdon, ambasadorul SUA în Moldova.
Victimele Holocaustului sunt comemorate, anual, în data de 27 ianuarie din anul 2005, în urma unei rezoluţii a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Potrivit datelor, în total, peste şase milioane de evrei, dar şi alte minorităţi naţionale, au fost nimiciți în Holocaust. Aproximativ 1,5 milioane dintre ei sunt copii.