Lupta pentru șefia PCCOCS deschide Cutia Pandorei. Membrii comisiei de preselecție au demisionat in corpore

Membrii Comisiei de preselecție a candidaților pentru funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au renunțat la această activitate. Până a decide retragerea, trei dintre cei cinci membri au acceptat cererea candidatului Eugeniu Rurac privind ieșirea din concurs.

Astfel, Comisia din care făceau parte Tudor Osoianu, propus de Ministerul Justiției, Ion Guceac, Boris Poiată și Roman Eremciuc, propuși de Consiliul Superior al Procurorilor și Iulian Groza, președintele Institutului Pentru Politici și Reforme Europene, și-a încetat activitatea.

Marți, 31 ianuarie, mai multe cereri privind încetarea sau anularea concursului pentru ocuparea funcției de șef al Procuraturii Pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au fost respinse de către membrii CSP.

Pe 26 ianuarie, membrul comisiei speciale pentru preselecția candidaților pentru funcția de șef al PCCOCS Iulian Groza a cerut anularea concursului (Groza este și director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)). Acesta a argumentat că integritatea procesului de selecție este grav afectată. Mai mult, Groza, care este și membru al Consiliului Suprem de Securitate, a menționat că ar fi existat tentative de a fi presat și intimidat.

Pe de altă parte, Eugeniu Rurac, fost procuror anticorupție, unul dintre candidații la funcția de șef al PCCOCS, a solicitat suspendarea concursului până la constituirea unei noi comisii de preselecție, în care să nu fie inclus Iulian Groza. Angajații IPRE sunt acuzați că ar fi accesat datele cu caracter personal ale fostului ofițer SIS, actualul șef-interimar al Direcției Generale Urmărire penală din cadrul CNA, Eugeniu Rurac. În replică, reprezentanții IPRE susțin că este vorba despre o eroare.

În aceeași zi, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a declarat ca este de acord că concursul la funcţia de şef al PCCOCS, inițiat de CSP în noiembrie 2022, să fie anulat. Potrivit lui, „situația creată implică lipsa de credibilitate”.

Cinci membri ai CSP au calificat declarațiile lui Litvinenco drept „lipsite de suport factologic și conținut juridic”: Inga Furtună, Eduard Varzar, Andrei Roșca, Constantin Șușu și Angela Motuzoc.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram