
Un bărbat înarmat cu un cuțit a rănit vineri mai multe persoane într-o piață din orașul Mannheim, din sud-vestul Germaniei. Poliția a deschis focul asupra atacatorului, care a fost și el rănit, transmite BILD.
Potrivit forțelor de ordine, incidentul a avut loc la scurt timp după ora 11:30 și a precizat că nu există niciun pericol pentru alte persoane implicate. În total, trei persoane au fost rănite, inclusiv un polițist care a fost atacat. Toți răniții au fost transportați la spital.
Mai multe înregistrări video arată atacul brutal comis de autorul încă neidentificat – un tânăr cu ochelari și barbă. Acesta l-a atacat Michael Stürzenberger, un activist politic anti-islam.
Stürzenberger a fost purtător de cuvânt al CSU (Uniunea Socială Creștină) din Munchen și președinte al micului partid „Die Freiheit”, care a fost desființat. Este autorul unui blog anti-islam și membru al „Mișcării cetățenești Pax Europa”. Atacul a avut loc la un miting al acestei organizații anti-islam.
Stürzenberger a devenit cunoscut în întreaga Germanie prin intermediul unei petiții cetățenești împotriva construirii unei moschei în München. El a fost condamnat de două ori: o dată pentru insultarea unui ofițer de poliție și o dată pentru incitare și denigrare a învățăturilor religioase.