VIDEO | A mințit sau n-a știut? Premierul Dorin Recean ne promitea, în septembrie, că energia electrică nu se va scumpi

Prim-ministrul Dorin Recean, era abolsut convins și le promitea din fotoliul de premier, în cadrul ședinței Guvernului, că energia electrică nu se va scumpi. La aproape patru luni de la acea declarație, cel mai mare furnizori de curent electric din R. Moldova cere dublarea tarifului. 

„Campania electorală încă nu a început, dar cu toții vedem cum spațiul public a fost invadat de informații false despre tarifele la gaz și energie electrică. Nu cunoaștem ce va fi pe piața internațională în această iarnă, dar vreau să vă asigur că, în acest sezon de încălzire, moldovenii nu vor plăti tarife mai scumpe pentru gaz și lumină. Iar pe cei care participă în campania electorală, îi îndemn să se concentreze pe proiectele lor de dezvoltare ale țării, decât să promoveze informații false”, menționa Dorin Recean.

Moldovenii vor achita tarife duble sau chiar mai mari pentru energia electrică, din 2025. În funcție de furnizor, prețurile urmează să crească semnificativ. Potrivit solicitărilor făcute de Premier Energy, tariful urmează să fie majorat cu 120%, adică până la 5 lei și 13 bani pentru kw/h, față de prețul actual de 2 lei și 34 de bani.

La acest tarif, care nu include TVA, se mai adaugă și solicitarea companiei „Premier Energy Distribution”, care solicită o majorare a prețului cu aproximativ 97 de bani pentru fiecare kw/h.

Consumatorii din nordul R. Moldova, care primesc energia de la FEE Nord, ar putea plăti 4 lei și 53 de bani, în loc de 2 lei și 84 de bani, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 40 la sută.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...